Just live my life

Intr-o zi pe la mijlocul luni iulie,inainte de amiaza,eram in livada de pe coasta din spatele casei bunicilor lui Claudiu....Desi soarele isi trimitea,cu balndete,manunchiul de raze sprea pamant,noi ne-am asezat la umbra...O boare usoara trecea printre crengi dandu-mi un sentiment de confort care insa nu a durat prea mult.Dupa nici 5 minute o pisica neagra cu niste ochisori care licareau ca niste picaturi de roua mi-a sarit in brate,de sub coroana ocrotitoare a unui mar batran,de parca ar fi vrut sa ma imbratiseze.S-a uitat la mine pret de 2 minute si porma a coborat din bratele mele si sa uitat la noi parca vrea sa o urmarim.Nu prea aveam ce face asa ca ne-am luat dupa ea.A traversat orasul,un oras splendit unde cladirile sunt vopsite in culori stralucitoare si aflandu-se in stare perfecta,pareau sa fi rasarit direct dintr-un secol anterior.Mie mi se parea ca orasul era ca un decor de film.Pisica ne dusese pana la o padure....padurea Cofragilor unde nu erau asa de multe case,defapt era o singura casa.Despre casa aceea se povesteau multe lucrui...cum ar fi ca este bantuita,dar totusi noi eram prea curiosi sa vedem de ce a vrut pisica sa ne aduca aici.Langa casa se afla un lac foarte mare peste care planau doi vulturi sau cel putin mi-e mi se pareau a fi vulturi.Lacul licarea si scanteia in soare,iar deasupra intregului peisaj stralucea un cer fara urma de nori.As fi vrut atat de mult sa fac poze la acea peisaj dar cum spuneam eram la tara si din pacate bunici lui Claudiu nu aveau prize pentru a ne incarca telefoanele moarte.Si am decis sa intram pana la urama sa vedem cum e inauntru.Scarile din lemn pe care trebuia sa urcam pentru a ajunge la intrare scartaiau de parca acuma stateau sa se rupa.Claudiu a pus mana pe clanta si a incercat sa o deschida cat de incet a putut....am intrat.
va urma...